luni, 14 februarie 2011

Reluarea atelierului despre Misterele Egiptului Antic


Atelier interactiv de istoria artei “Sa decoperim misterele Egiptului antic”


Atelierele interactive de istoria artei despre Egiptul Antic se adresează în special copiilor începând cu 4 ani şi sunt organizate de Oana Marinache în perioada 6-27 martie 2011, duminica între 17:00 si 18:30 la galeria 418, intrarea Armasului nr.12, etaj 2, zona pietei Lahovari.

Modalitatea de lucru constă în prezentări vizuale interactive urmate de activităţi practice (desen, pictură, colaj, modelaj, decupaj, mimă şi scenete, puzzle, creaţie vestimentară şi decoraţie interioară.) care au rolul de a fixa mai bine cunoştinţele şi de a le dezvolta copiilor creativitatea şi spiritul artistic.

Temele atelierelor se vor concentra pe descoperirea geografică si agricolă a Egiptului prin povestea Nilului, prezentarea principalelor monumente (temple, piramide) şi a misterioasei descoperiri a comorii mormântului faraonului-copil Tutankhamon, vom cunoaşte diferite personalităţi ce au marcat istoria şi arta egipteană şi vom încerca să înţelegem complicatul sistem al zeilor antici.

Practic vom picta feluci, vom construi piramide, vom rezolva puzzle-uri ne vom crea propriul costum egiptean utilizând păpuşi de hârtie şi diferite modele decorative. Vom învăţa despre reprezentările faraonului şi despre armata sa, vom descoperi animale fantastice precum sfinxul, grifonul şi serpopardul, ne vom scrie numele cu ajutorul hieroglifelor şi vom afla procedeul producerii papirusului şi rolul scribului în Egiptul antic.

Încurajăm prezenţa unui părinte mai ales în cazul copiilor de vârstă 4-5 ani. Toate materialele lucrate sau primite în timpul atelierelor rămân în posesia copiilor.

Pentru detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi cu numele şi vârsta copilului la istoriaarteipentruceimici@gmail.com Locurile disponibile sunt în număr de 20 şi înscrierea se face pentru toate cele 4 ateliere duminicale; în cazul în care nu se poate ajunge la un atelier, un alt copil trimis de dvs. poate participa, banii nu se restituie pentru că materialele de lucru si chiria se achita din timp. Costul de 130 Ron pentru modulul lunar se poate achita în avans.

Vă aşteptăm cu drag!

http://www.418gallery.com/index.php?site=exhibits&exhibit=exhibit_02&year=2010&pic=2
http://www.418gallery.com/index.php?site=exhibits&exhibit=exhibit_04&year=2010
http://www.418gallery.com/index.php?site=exhibits&exhibit=exhibit_03&year=2010&pic=2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu