vineri, 15 aprilie 2011

Atelier interactiv despre Lumea dinozaurilor



Ce poate fi mai fascinant pentru cei mici decât minunata lume a dinozaurilor? Inspirați de poveștile lor, vom încerca să recreem o lume de demult dispărută și să aflăm ce este adevărat sau mit.

Temele propuse sunt: ouă și pui, anatomie și asamblare oase de dinozaur, teoriile dispariției, cum se formează fosilele, munca paleontologului, dinozaurii pitici de Hațeg, mediul de viață și flora în Triasic, Jurasic și Cretacic, reptile marine și zburătoare, specii și caracteristicile unora dintre cei mai cunoscuți dinozauri.
Modalitatea de lucru constă în prezentări vizuale (reconstituiri, documentare) interactive urmate de activităţi practice (desen, pictură, colaj, modelaj, decupaj, puzzle, asamblare) care au rolul de a fixa mai bine cunoştinţele şi de a le dezvolta copiilor creativitatea şi spiritul artistic.

Atelierul are loc sâmbăta de la 16:30 începând cu 7 mai până în 28 mai. La cerere, se poate organiza și miercurea, de la 18:30 dacă sunt minim 5 copii. Spațiul de desfășurare al activităților se află în galeria 418, Intrarea Armașului nr. 12, etaj 2 (zona pieței Lahovary).

Pentru detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi cu numele şi vârsta copilului la istoriaarteipentruceimici@gmail.com . Există posibilitatea participării la toate cele 4 întâlniri (150 Ron) sau numai la unele (50 Ron, condiția este de a ne anunța cel târziu în miercurea dinainte de întâlnire). Materialele de lucru rămân ăn posesia dvs. și prezentările vă sunt transmise pe e-mail. În cazul în care nu se poate ajunge la un atelier, un alt copil trimis de dvs. poate participa, banii nu se restituie pentru că materialele de lucru și chiria se achită din timp. Costul de 150 Ron pentru modulul lunar se poate achita în contul deschis la Banca Transilvania sucursala Obor RO83BTRL04401201834602xx pe numele Oana Marinache. Inscrierile se incheie pe data de 6 mai 2011.

Un comentariu:

  1. Interesant! Am anunţat şi eu atelierele interactive la "Gazeta Culturală a Copiilor" de la B24kids.Blogspot.com. Succes!

    RăspundețiȘtergere